Un fost consilier local s-a sinucis la câteva minute după ce și-a luat adio printr-un clip postat în online (VIDEO)

Un fost consilier local s-a sinucis la câteva minute după ce și-a luat adio printr-un clip postat în online (VIDEO)
Sursa foto: Captură video - Cristian Porneală / Facebook

Cristian Porneală, fost consilier local USR în Tulcea, în mandatul 2020-2024, și fost candidat USR la Primăria Tulcea, s-a sinucis la câteva minute după ce a înregistrat un mesaj de adio, pe care l-a postat pe Facebook. Acesta s-a aruncat de la etajul 3.

Mesajul de adio al lui Cristian Porneală

„Acesta este mesajul meu de adio tuturor. Vreau sa fiu donator de organe. Va rog sa nu veniți la inmormatarea mea va faceți probleme aiurea. Este posibil sa explodeze apartamentul mamei mele de la o asazisa defecțiune la gaz. Insist!”, a scris Cristian Porneală, pe Facebook, înainte de tragedie.

În video, el a vorbit despre problemele societății românești, în care serviciile secrete conduc totul, și a îndemnat oamenii să iasă la vot la prezidențiale și să voteze responsabil: „Contează foarte mult ce o să alegem în 4 și 18 mai. Vreau din tot sufletul ca Nicușor Dan să iasă președinte, pentru a pune capăt acestor mizerii. La mine calea e deja pecetluită, nu mai e cale de întoarcere. Sper să alegeți bine. Cât despre mine, vă urez adio!”.

Cristian Porneală avea 38 de ani, divorțat, tată a doi copii.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Salvare în situaţii de criză suicidară

Amintim că Telverde Antisuicid oferă salvare celor aflați în situaţii de criză suicidară. Puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200 sau oricând prin e-mail la [email protected]. Apelul este gratuit.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`