PNL primește întăriri, în Parlament: Un fost deputat USR schimbă tabăra

PNL primește întăriri, în Parlament: Un fost deputat USR schimbă tabăra

Fostul deputat USR Matei Dobrovie a anunțat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că va activa în grupul parlamentar al PNL. Anunțul a fost făcut după ce demnitarul a demisionat din USR, luna trecută.

„Vă anunț că începând de astăzi activez ca deputat independent în cadrul grupului PNL”, a precizat Matei Dobrovie.

Deputatul a anunțat că demisionează din USR, pe 4 octombrie, și a acuzat partidul că a fost „deturnat” de un grup care „a folosit o temă sensibilă, divizivă, cea a familiei, pentru a prelua Puterea”. La acel moment, Dobrovie a susținut că USR s-a poziționat împotriva referendumului și inițiativei cetățenești privind familia, care a fost declarată constituțională.