Dana Rozalia Varga, consilier de stat al premierului Dăncilă pe zona problemelor care țin de minoritatea romă, a distribuit luni o postare controversată pe Facebook, în care președintele Iohannis era comparat cu dictatorul nazist Adolf Hitler, potrivit g4media.ro. Deși a șters postarea, capturile de ecran circulă în continuare pe rețelele sociale.
EA ESTE CEA MAI SEXY FEMEIE DIN ARMATĂ! I-A INNEBUNIT PE TOȚI ȘI ACUM S-A DEZBRĂCAT PENTRU PREȘEDINTE! (GALERIE FOTO)
În acest context, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România a oferit deja o reacție, subliniind că instituția „dezaprobă gestul unei persoane publice cu funcție de demnitar, care încearcă în scop politicianist să acrediteze asemănări între președintele Iohannis și dictatorul nazist”.
WOW, E SEXY MAMA! ȘI-A FĂCUT DE RÂS BĂIATUL! INCREDIBIL CUM A FOST FILMATĂ! TOȚI BĂRBAȚII POFTESC LA EA! (GALERIE FOTO)
Acesta nu este primul derapaj de acest gen din tabăra social-democrată. În octombrie 2018, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) i-a sancționat pe Darius Vâlcov, la vremea aceea consilier de stat al premierului Dăncilă, și pe Liviu Pop, fost ministru al Educației, pentru discriminare. Aceștia sugeraseră că Forumul Democrat al Germanilor din România, formațiunea politică din care provine Iohannis, ar reprezenta o organizație nazistă. Vâlcov a fost amendat cu 2.000 de lei, în timp ce Pop a fost sancționat cu avertisment contravențional.
Ba mai mult, la o lună distanță, în noiembrie 2018, Ilan Laufer l-a acuzat pe Klaus Iohannis de antisemitism, după ce șeful statului a refuzat să-l numească în funcția de ministru al Dezvoltării. El l-a acuzat pe președinte că acesta este un gest dintr-un lung șir de acțiuni antisemite, inclusiv de sabotare a relațiilor cu Israelul. Laufer a susținut că i se pregătește un dosar penal „la comanda președintelui”.
Ei, bine, social-democrații au continuat și în 2019 cu declarații din același registru. La începutul acestui an, un cosilier județean al PSD Vrancea a distribuit pe Facebook o imagine trucată cu președintele Klaus Iohannis în haine militare naziste, gest în urma căruia a demisionat din funcție, intrând pe mâna procurorilor, amintește g4media.ro.
„Una este prestația unui provocator profesional, cum este din nefericire președintele acestei țări, ales, în ce condiții ales ar fi multe discuții, dar ales și care încalcă Constituția României, care batjocorește voința populară și pentru care faptul că Guvernul și Parlamentul sunt rezultatele unei opțiuni populare nu are nicio importanță. Pentru că dacă disprețuiești românii, nu poți să aplici o regulă numită democrație unei structuri pe care o disprețuiești. Nici nu pot să îl învinovățesc. Germania a infiltrat timp de decenii, pentru că deși Hitler a fost la putere numai 12 ani, poporul german, până în 1970, în proporție de 70%, era pro-Hitlerist”, a declarat și Bacalbașa la o televiziune locală, potrivit aceleiași surse, alăturându-se astfel social-democraților cu ieșiri de acest gen.