Veste bună pentru Dragnea? CCR: Interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern încetează în caz de reabilitare, amnistie, dezincriminare

Veste bună pentru Dragnea? CCR: Interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern încetează în caz de reabilitare, amnistie, dezincriminare
Foto:Revista 22

Interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern trebuie să înceteze, conform legislației, în caz de reabilitare, dezincriminare sau amnistie, a arătat Curtea Constituțională în motivarea deciziei prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului la Legea 90/2001.

Această lege interzice persoanelor condamnate penal să dețină funcții în Guvern. Practic, ea a fost singurul obstacol care l-a împiedicat pe liderul PSD Liviu Dragnea să devină premierul României, el având o condamnare cu suspendare pentru fraude electorale.

Legea a fost atacată la CCR de către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. La acea vreme, el a fost acuzat că a făcut acest gest tocmai pentru a-l ajuta pe Dragnea.

"(…) Apare cu evidență că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, sintagma 'nu au suferit condamnări penale' încetează să mai constituie o interdicție la dobândirea calității de membru al Guvernului în ceea ce privește persoanele care cad sub incidența/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege. Orice altă interpretare dată sintagmei 'nu au suferit condamnări penale' din cuprinsul art.2 din Legea nr.90/2001 ar fi contrară literei și spiritului Constituției", se arată în motivarea Curții Constituționale, citată de Agerpres.

Ultima oră
07:43 - Incendiile de vegetație au provocat noi evacuări de turiști în Turcia. Grecia, Italia și Bosnia s-au confruntat și ele cu flăcări violente, iar valul de căldură continuă (VIDEO)
07:15 - Furtunile au făcut ravagii în țară. Maramureș, printre cele mai afectate județe (VIDEO)
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)
22:14 - Igor Grosu, după discuția cu Ludovic Orban: „Am fost asigurat că România este gata să intensifice semnificativ susținerea Republicii Moldova cu proiecte importante”
21:56 - Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Suceava, pe raza localității Milișăuți
21:35 - Trei cutremure duminică în Vaslui. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 21, a avut o magnitudine de 4,1
21:19 - După Israel și Marea Britanie, și SUA acuză Iranul pentru atacul soldat cu moartea unui român și a unui britanic. Antony Blinken: Nu există nicio justificare pentru acest atac