Vicepremierul Dan Barna, critici pentru consilierul lui Vlad Voiculescu, după afirmațiile legate de ineficiența măsurii de reducere a programului magazinelor

Vicepremierul Dan Barna, critici pentru consilierul lui Vlad Voiculescu, după afirmațiile legate de ineficiența măsurii de reducere a programului magazinelor
Foto: gov.ro

Vicepremierul Dan Barna, președinte al USR, îl critică pe Ștefan Voinea, unul ditre consilierii ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, după ce acesta a publicat pe Facebook un mesaj în care susține că reducerea orelor de porgram în cazul magazinelor nu este o măsură eficientă.

Dan Barna îl critică pe Ștefan Voinea, consilierul lui Vlad Voiculescu

Barna a declarat pentru Digi 24 că a discutat cu ministrul Sănătății despre consilierul acestuia și că așteaptă rezultatul discuțiilor, însă nu a precizat dacă a cerut demiterea lui Voinea, notează G4 Media.

”Am făcut un review rapid al studiilor cu privire la intervențiile non-farmaceutice (NPIs) care funcționează în prevenirea răspândirii COVID-19.

Nu am găsit absolut nimic care să indice faptul că reducerea orelor de funcționare a magazinelor ar fi de ajutor. Un timp de funcționare mai restrâns înseamnă șanse mai mari de a genera aglomerație, deci risc mai mare de infectare.

Un studiu din Nature Human Behaviour afirmă că eficacitatea cea mai bună în oprirea răspândirii virusului ar avea-o interzicerea întâlnirii persoanelor în grupuri mici (small gathering cancellation) și închiderea instituțiilor educaționale (closure of educational institutions)”, este mesajul publicat de Ștefan Voinea pe Facebook.

Vicepremierul Dan Barna, critici pentru consilierul lui Vlad Voiculescu, după afirmațiile legate de ineficiența măsurii de reducere a programului magazinelor

Ce spune vicepremierul despre protestele care au avut loc luni seară în marile orașe ale țării

Numele lui Ștefan Voinea a fost intens mediatizat în spațiul public, fiind legat de accesul la baza de date a Registrului Electronic Național de Vaccinare.

Dan Barna a avut o reacție și pe tema protestelor care au avut loc luni seară în mai multe orașe ale țării, față de noile restricții instituite de autorități. Făcând referire la protestatarii care au intrat în curtea spitalului din Bacău și la cei care au manifestat în fața casei primarului Timișoarei, liderul USR a vorbit despre ”manifestări extremiste”. „Orice toleranță se oprește în momenul în care trecem în zona de violență, de huliganism”, a spus Dan Barna.

„Guvernul va continua să susțină respectarea acestor măsuri pentru că nu există o altă soluție. Da, sunt oameni care din diverse motive ies în stradă să protesteze.Încercăm să fim solidari cu ei și încercăm să le înțelegem supărarea, dar orice toleranță se oprește în momenul în care trecem în zona de violență, de huliganism, în momentul în care strigăm la medici că sunt asasini sau când acuzăm edilii cu mesaje fasciste. Este de neacceptat și nu există nicio toleranță. Este huliganism și manifestație fascistă. Aceasta e eticheta corectă”, a spus Dan Barna.

Ultima oră
20:36 - Ministrul Mediului, Tánczos Barna, despre urșii care au terorizat Brașovul: „E perioada în care aceste exemplare se apropie din ce în ce mai mult de localități”
20:22 - Ministrul Mediului, Tánczos Barna: Nu mai există acel fenomen de despădurire care s-a cosntatat acum 5 – 10 ani. A existat complicitate din partea multor organe care ar fi trebuit să protejeze pădurea
20:13 - Tanczos Barna, după discuția cu activistul de mediu bătut la Suceava: I-am spus că trebuie să avem tot timpul grijă să nu se întindă coarda foarte mult. Nu vom reuși niciodată să ne substituim organelor de anchetă (VIDEO)
20:00 - Focar de COVID-19 la Primăria Deva: „Au fost luate măsuri de dezinfecție, iar persoanele bolnave au intrat în izolare”
19:49 - Comisia Europeană va lansa un plan pentru ca UE să facă față la creșterile mari de prețuri la energie
19:16 - ANAF: Şase firme cu sedii în Bucureşti şi judeţul Gorj au vândut cosmetice de 62,5 milioane lei, fără factură
19:12 - Emilian Imbri: Intensitatea pandemiei o creează omul prin comportamentul lui / Nu cred că ține încă de anotimpuri, în alte țări și vara a fost o explozie de infectări / N-ar fi fost nimic dacă relaxarea era dublată de vaccinare (VIDEO)
19:11 - DENT ESTET, parte a grupului MedLife, reconfirmă poziția de lider al pieței de servicii stomatologice din România, anunțând o creștere de 60% a cifrei de afaceri în primul semestru din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut
18:53 - Garda de Mediu anunță controale la periferia Capitalei şi în judeţul Ilfov, pentru combaterea arderilor de deşeuri
18:37 - Lista statelor de risc epidemiologic ridicat, actualizată: Croația și Austria au intrat în zona roșie. România, în zona galbenă / A fost crescută limita de vârstă pentru excepțiile aferente copiilor (DOCUMENT)