Peste jumătate din cei 41 de șefi de consilii județene au probleme cu legea; incompatibilitatea, frauda, luarea sau darea de mită și abuzul în seviciu fiind cele mai frecvente acuzații. Din cei 23 de președinți de consilii județene, 16 sunt de la PSD, 5 de la PNL, unul de la UDMR și unul de la PLR.
Președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost exclus din PSD după ce a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea mită. Cu toate că premierul Victor Ponta a anuțat “toleranță zero” față de fapte de corupție, în PSD mai sunt încă 13 baroni locali certați cu legea, notează Gândul.info.
Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, susține că nu îi este teamă că aceeași măsură să i se aplice și lui, însă o astfel de măsură ar trebui luată doar în cazul unei condamnări definitive.
„Eu aş vrea doar atunci când se confirmă o faptă de corupţie, că s-ar putea să fie dificil de reparat în cazul unei greşeli. Pe Bîgiu l-au prins în flagrant, acolo e altă discuţie. Una e flagrant, alta e hai să vorbim despre ceva”, a spus Mircea Cosma.
De aceeaşi părere este şi preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, şeful CJ Vrancea, Marian Oprişan, care susține că “(…)orice persoană este considerată nevinovată conform Constituţiei, până la o sentinţă definitivă a instanţei de judecată. Respectând prevederile constituţională, PSD ar trebui să ia măsuri atunci când colegii noştri au probleme de acest gen”.