Premierul Victor Ponta a cerut, duminică, Ministerului Administrației și Internelor, un raport despre județele și drumurile unde au existat situații anormale în ziua alegerilor parlamentare și a anunțat că persoanele care au fost prinse nepregătite de vremea rea vor plăti cu funcția.
”Domnilor Dușa și Stroe, să îmi spuneți în ce județe sau pe ce drum au existat situații anormale, să știm ce măsuri să luăm până miercuri. Se prognozează noi zăpezi și nu vor mai rămâne în funcție cei care nu au fost pregătiți. Mâine vreau să îmi spuneți nu unde a nins mult, ci unde ori nu s-au încheiat contractele, ori unde nu s-au ținut de cuvânt. Schimbăm din funcție pe cine trebuie, reziliem ce este de reziliat”, a declarat premierul.
Acesta a ținut să le mulțumească celor care au stat în zăpadă și i-a rugat să facă în continuare toate eforturile necesare, spunând că duminică s-a intervenit în majoritatea zonelor afectate.
”Domnilor prefecți, nu am aflat de incidente grave, ci doar incidente obișnuite. Mai sunt șase ore de vot și vă rog să aveți grijă ca numărătoarea voturilor să se facă cât mai transparent, să se transmită datele cât mai repede, să verificați fiecare contestație. Este ultima zi de alegeri până în 2014 și să facem așa încât acestea să treacă cu bine”, a mai spus liderul PSD.