Victor Ponta, fost premier și actual deputat, a criticat în emisiunea Special B1, moderată de Nadia Ciurlin, măsura potrivit căreia pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei vor fi obligați să plătească contribuții la sănătate.
El consideră această măsură ca fiind jignitoare și nedreaptă, mai ales în contextul în care liderii politici și directorii de companii de stat beneficiază de sume considerabile, în timp ce pensionarii abia își acoperă necesitățile de bază.
Ponta a subliniat că, în ciuda acestor măsuri, nu se rezolvă problema deficitului bugetar.
Întrebat dacă sistemul sanitar va fi mai eficient odată cu banii pe care Guvernul îi vor strânge de la pensionari, Ponta a răspuns:
“Nici vorbă și e extrem de frustrant și de nedrept. Totuși, când dai zeci de milioane de euro la partide, când ai un șef la o societate de stat în faliment care zice că e normal să ia 10.000 de euro și să mai ia niște nu știu câte mii de euro închiriind apartamentul tot la stat, să-i spui unui pensionar care câștigă 4.000 de lei că are prea mulți bani, este extrem de jignitor și de ineficient.
Am văzut că noul ministru al Muncii încerca să explice ‘domnule, sunt 10 lei, 20 de lei, păi și atunci? Eu am fost de multe ori pus în situația asta, când veneau să-mi spună ‘hai să facem nu știu ce’ și ziceam ‘câți bani economisim?’. ‘Păi 10 lei’. Deci ne batem joc de oameni pentru 10 lei? Adică care-i câștigul să faci chestia asta, în afară de faptul că oamenii se simt pe bună dreptate jigniți și nedreptățiți, și oricum nu rezolvi absolut nimic cu cât mai iei de la pensionarii între 3.000 și 4.000”, a precizat Ponta.
“Dai niște semnale extrem de proaste, nu te interesează elevii, nu te interesează pensionarii și nu rezolvi nimic, de fapt, din gaură, pentru că gaura nu este de la studenți sau de la pensionari. Gaura este de la faptul că în ultimii 5 ani, după pandemie, puterea politică care e și acum, aceleași partide și cam aceiași șefi, s-au ținut și se țin în funcție într-un singur fel: dând sinecuri și găsind funcții, și comitete, și avantaje pentru cei care îi votează.
Ori domnul Bolojan, încă o dată o spun, eu am fost dintre cei, încă mai cred așa, dar doar 10 %, care a zis: ‘domnule, Bolojan nu-i pe mână cu ăștia’.
N-a fost pe mână cu ei în anii ăștia, vine și dă cu ei de pământ. Nicușor la fel, n-a fost. Aiurea! L-au acaparat total, am văzut ce frumos vorbea despre vechea guvernare domnul Bolojan și vicepremierul domnul Dragoș Anastasiu, care vine din zona privată.
Și a zis ’a fost bună guvernarea trecută’, dar îmi venea să să-l sun, să zic: Dragoș, cum a fost bună? N-a fost bună deloc, că dacă era bună, nu trebuie să faceți voi chestia asta.”, a adăugat deputatul.