Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, i-a urat, sâmbătă, în discursul susţinut la Romexpo, în faţa femeilor social-democrate, mult succes co-preşedintelui PNL, Alina Gorghiu.
El a ținut să-i adreseze și urarea de a nu deveni „pedelistă”.
„Fiindcă veni vorba de politică şi de femei, vreau să le mulţumesc colegelor noastre de la alte partide care sunt prezente aici. Vreau să-i urez mult succes – cu toată convingerea spun lucrul ăsta – unei colege a noastră de USL, Alina Gorghiu, care acum este preşedinta PNL şi aş vrea să-i urez să nu devină pedelistă tocmai pentru că mi-aduc aminte foarte bine cum am luptat împreună împotriva abuzurilor, împotriva nedreptăţilor, cum am crezut împreună că (…) dialogul, respectul şi civilizaţia trebuie să înlocuiască scandalul, bădărănia, insultele şi acuzele pe care le-am avut timp de zece ani”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.