Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni că ziua de 25 mai, data alegerilor europarlamentare și a alegerilor parlamentare și locale parțiale, va fi dat un nou vot de încredere pentru cei care conduc.
„Avem de pregătit o campanie importantă pe 25 mai pentru PE. Avem candidaţi foarte buni cu care ne mândrim şi organizaţiile cele mai puternice. De asemenea, alegeri parţiale pentru câteva dintre colegii şi evident va fi un nou semnal important. Şi pentru CJ Argeş, şi câteva dintre primării şi Consilii locale. Practic, pe 25 mai va fi un nou vot de încredere pentru noi, cei care conducem, şi pentru faptul că USL, care a fost votată în 2012, este proiectul politic cel mai important”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că la Camera Deputaţilor sunt opt colegii unde se vor organiza alegeri, inclusiv în cel al fostului ministru Maria Grapini.
Întrebat pe câte mandate mizează PSD, Zgonea a răspuns: „Pe toate. Dar avem parteneri de guvernare, mergem, cu ei, şi se împarte puterea între cei trei”.