Violeta Alexandru: Se verifică situaţia în care se află arhivele Caselor de Pensii din ţară. Următorul pas – Digitalizarea (FOTO)

Violeta Alexandru: Se verifică situaţia în care se află arhivele Caselor de Pensii din ţară. Următorul pas - Digitalizarea (FOTO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii a anunțat că este verificată situația în care se află toate arhivele Caselor de Pensii din țară. Violeta Alexandru a precizat că acestea nu pot fi modernizate peste noapte, dar investii de bun simț pot fi făcute. „Nu poți gestiona dosarele pensionarilor dacă nu le ai așezate și depozitate în ordine în arhivă”, a mai notat ministrul liberal. Iar după curățenie, urmează digitalizarea.

Violeta Alexandru: Se verifică arhivele Caselor de Pensii

Ministrul Violeta Alexandru a anunțat că au fost verificate arhivele Caselor de Pensii din trei județe și din sectoarele bucureștene. Procesul va continua în toată țara deoarece „nu poți gestiona dosarele pensionarilor dacă nu le ai așezate și depozitate în ordine în arhivă”.

„După perioada de restricții, am revenit în teren. Se verifică situația în care se află arhivele Caselor de Pensii din țară. După ce am cerut să se pună în ordine. Am avut toată înțelegerea. Nu toate pot fi modernizate peste noapte, ne trebuie investiții dar un minm bun simț, se poate! Trebuie să se poată! Mă voi asigura că documentele din dosarele de pensii sunt păstrate în condiții decente și chiar foarte bune. Până acum au fost verificate Casele Județene din 3 județe și din sectoarele din București”, a scris ministrul Muncii, într-o postare pe Facebook.

Foto: Violeta Alexandru / Facebook

Foto: Violeta Alexandru / Facebook

Alexandru a precizat că vor recupera tot ce se mai poate și este utilizabil, astfel încât măcar o parte din oameni să fie scutiți de efortul de a mai recupera și prezenta ei documentele.

„Cum ai putea identifica și recalcula dosarele celor care au acest drept, după o viață de muncă, dacă nu ai o ordine bine definită în arhiva proprie? Trebuie să acordăm respectul cuvenit celor care au muncit dar și urmașilor acestora; vreau ordine atât în dosarele active cât și în cele pasive. O muncă de-o viață nu se calcă în picioare!”, a mai scris ministrul.

Aceasta a mai notat că următorul pas va fi digitalizarea, lucru ce se va realiza mai ușor, având în vedere tot efortul din această perioadă: „Următorul pas, după ce luăm de pe jos (am întâlnit cazuri, sigur că, după ce m-am implicat, s-au mai schimbat lucrurile!) și le păstrăm lizibile, trebuie să investim în digitalizare”.

Anterior, ministrul Muncii a dat asigurări că va face „toate demersurile legale pentru ca situații în care, din vina funcționarilor publici au fost calculate greșit drepturile pensionarilor și nu s-au achitat retroactiv banii, să nu mai existe”.

Florin Cîțu: 40% creșterea pensiilor ar fi un dezastru pentru România

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat săptămâna aceasta că pensiile vor putea fi mărite de la 1 septembrie cu 10%, nu cu 40%, dar chiar și așa există un efort bugetar consistent.

„Acest 10% este ce se poate face acum. 10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini.40% era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România”, a explicat Florin Cîţu, la Realitatea Plus.

Într-o intervenție pentru B1 TV, Cîțu afirmase că lumea se confruntă acum cu cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Asta pentru că nu s-a mai întâmplat până acum ca două crize să se suprapună, una economică și una sanitară, și nici nu s-a mai întâmplat vreodată ca activitatea firmelor să fie pur și simplu blocată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`