„A fost un meci dificil, dar am făcut totul pentru a câștiga”. Simona Halep, DECLARAȚII IMPORTANTE după prima victorie din noul an

„A fost un meci dificil, dar am făcut totul pentru a câștiga”. Simona Halep, DECLARAȚII IMPORTANTE după prima victorie din noul an
Foto: Jurnalul.ro

Simona Halep a învins-o în trei seturi pe Jelena Jankovic, în primul meci din 2017, și s-a calificat în optimile turneului de la Shenzhen.

Românca s-a impus cu scorul de 6-1, 3-6, 6-3 și va juca în turul următor, miercuri, 4 ianuarie, cu Katerina Siniakova.

La finalul meciului Simona Halep a precizat că a avut o adversară dificilă, iar meciul a fost greu, însă a făcut tot ce a putut pentru a câștiga.

"A fost un meci dificil, Jelena Jankovic este o jucătoare foarte bună. De asemenea, a fost și primul pe 2017 și nu a fost deloc ușor să încep anul cu un asemenea meci. Dar sunt mândră că am putut să mă impun în cele din urmă. Am început bine partida, însă ea a revenit destul de bine și a încercat să fie mai agresivă în joc. Mă bucur că am reușit să revin în setul al treilea. Azi am făcut totul pentru a câștiga pentru că îmi face plăcere să joc la Shenzhen", a spus Halep la Digi Sport, potrivit Agerpres.