Adrian Mutu va fi noul selecționer al echipei naționale de tineret. „Briliantul”, ales de FRF de pe o listă scurtă unde mai erau Florin Bratu și Costel Enache

Adrian Mutu va fi noul selecționer al echipei naționale de tineret. „Briliantul”, ales de FRF de pe o listă scurtă unde mai erau Florin Bratu și Costel Enache
Foto: Facebook/ Adrian Mutu

Adrian Mutu va fi noul antrenor al echipei naționale de tineret, după ce Mirel Rădoi a părăsit banca „tricolorilor mici” pentru a prelua cârma primei reprezentative.

Conform surselor gsp.ro, Adrian Mutu ajunsese pe lista scurtă alături de Florin Bratu și Costel Enache. Oficialii Federației s-au oprit asupra „Briliantului”, impresionați de parcusul foarte bun avut în postura de antrenor la echipa de tineret a lui Al Wahda. Mutu a obținut 21 de victorii în cele 31 de meciuri pe care le-a pregătit în Emiratele Arabe Unite.

Fostul golgeter al naționalei va fi prezentat oficial săptămâna viitoare, miercuri, într-o conferință de presă, iar obiectivul său va fi calificarea la Campionatul European de Fotbal din 2021. România U21 ocupă în acest moment poziția secundă într-o grupă condusă de selecționata similară din Danemarca, cu un avans de cinci puncte peste „tricolorii mici”, din care mai fac parte Finlanda, Ucraina, Irlanda de Nord și Malta.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`