Adrian Mutu se află de aproape două luni în postura de manager general al clubului Dinamo şi spune că fiecare zi este un nou prilej de a învăţa lucruri noi. „Fiecare a început de undeva, nu? Eu am venit să ajut nu să încurc”, a mai spus fostul fotbalist.
Mutu a marcat peste 100 de goluri de Serie A şi este ferm convins că nu va fi depăşit de vreun alt fotbalist român, cu toate că şi-ar dori acest lucru pentru viitorul fotbalului românesc.
"La cum stau lucrurile acum, nu. Cine să mă depăşească? Pe viitor ar fi bine pentru fotbalul nostru să mai apară un nebun ca Mutu care să facă de toate dar să dea peste 100 de goluri în Serie A. Iar campionatul Italiei, când jucam eu acolo, era cel mai puternic din lume.", a mărturisit Mutu pentru Adevărul.
Întrebat despre antrenorul care l-a influenţat şi ajutat cel mai mult în cariera sa, fostul fotbalist l-a menţionat pe Cesare Prandelli.
"Am avut o relaţie specială cu el. M-a antrenat patru ani la Fiorentina. Am dat atunci peste 60 de goluri în Serie A. După ce a plecat el la naţionala Italiei, în 2010, am început să mă tai şi eu. Prandelli va fi naşul copilului pe care eu şi Sandra îl aşteptăm. Asta ca să îţi dai seama ce relaţie am avut cu el.", a povestit Adrian Mutu.
Pe de altă parte, a avut şi un antrenor care mai mult l-a încurcat în cariera sa. "Mourinho mi-a făcut cel mai mult rău, dar timpul a demonstrat că a devenit un mare antrenor.", a spus acesta.
Adrian Mutu a mărturisit că a refuzat în repetate rânduri echipa naţională şi că acum regretă acest lucru fiindcă aşa ar fi reuşit să dea mai multe goluri decât Hagi.
"Acum îmi pare rău. Au fost meciuri cu echipe mici la care nu am venit. Dacă jucam contra lor aveam 55 de goluri la naţională, nu 35. L-aş fi depăşit demult pe Hagi. Aşa am rămas la egalitate.", a declarat Mutu.