Armata continuă războiul cu Gigi Becali privind marca Steaua. Gigi Becali: "Chiar ar fi o nebunie pentru că vă dați seama procesul se va pierde. Un prejudiciu trebuie să îl demonstrezi" (VIDEO)

Armata continuă războiul cu Gigi Becali privind marca Steaua. Gigi Becali: "Chiar ar fi o nebunie pentru că vă dați seama procesul se va pierde. Un prejudiciu trebuie să îl demonstrezi" (VIDEO)

Războiul cu Gigi Becali va costa Armata enorm! Reprezentanţii CSA Steaua sunt nevoiţi să plătească peste 370 de mii de euro taxă de timbru ca procesul că meargă mai departe. În ciuda sumei importante cerută de legislaţie, juristul Armatei, Florin Talpan, spune că MApN va continua procesul.

Suporterii stelişti vor avea în continuare de suferit. Conflictul dintre Clubul Sportiv al Armatei condus de MApN şi clubul de fotbal al lui Gigi Becali va continua. Asta în ciuda faptului că Tribunalul Bucureşti a decis ca CSA Steaua să plătească aproximativ 370 de mii de euro taxă de timbru pentru ca acţiunea din instanţă să continue. Decizia i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii armatei.

"Hotărârea instanţei este neîntemeiată. Eu personal am prezentat în faţa instanţei că CSA Steaua e scutit de plata taxei de timbru. Acţiunile formulate de instituţiile publice care au ca obiect venituri publice sunt scutite de plata taxei de timbru. Sumele încasate de CSA Steaua ca pretenţii civile sunt vărsate la bugetul de stat. (…) Fiţi convinşi că voi apăra instituţia în continuare, aşa cum am făcut-o până acum. Nu cedăm, procesul va merge mai departe şi nu vom da înapoi! Acest prejudiciu trebuie recuperat întrucât a fost stabilit de evaluatorul autorizat şi reprezintă utilizarea ilegală şi frauduloasă", a explicat locotenentul-colonel Florin Talpan, juristul CSA Steaua.

Finanţatorul Clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali, a criticat atitudinea CSA într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1TV.

"Hai să vedem acuma cine își permite să plătească 370 de mii de euro, și cine va da aprobarea că trebuie să dea aprobare de sus de la Armată, de la MApN. Chiar ar fi o nebunie pentru că vă dați seama procesul se va pierde. Se vor pierde 370 de mii de euro de la bugetul statului. De ce? Pentru un proces gata pierdut?" a menționat finanțatorul.

Armata solicită despăgubiri în valoare de aproape 37 de milioane de euro din partea clubului lui Gigi Becali, după ce echipa de fotbal a folosit marca "Steaua" deși nu avea dreptul. Gigi Becali contestă şi evaluarea despăgubirilor armatei.

"Un prejudiciu trebuie să îl demonstrezi. Ei trebuie să arate că nu au putut vinde fulare, șepci, ciocolată, biscuiți pentru că am vândut eu și ei nu vindeau. Am încercat eu să fac în doi ani și în al doilea an am spus dați-mi bilanțul și ei >. România are o economie foarte slabă și nu se vând" a afirmat Gigi Becali.

Armata continuă războiul cu Gigi Becali privind marca Steaua. Gigi Becali: "Chiar ar fi o nebunie pentru că vă dați seama procesul se va pierde. Un prejudiciu trebuie să îl demonstrezi"

#DIRECT_ONE_armfav#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`