Atacant al Manchester United, arestat după ce și-a bătut și violat iubita

Atacant al Manchester United, arestat după ce și-a bătut și violat iubita
Foto: Hepta - DPA Images / Clive Brunskill/Nmc Pool

Mason Greenwood, atacantul echipei Manchester United, a fost arestat sub acuzația că și-a bătut și violat iubita, informează BBC.

Mason Greenwood, acuzat de iubită că a bătut-o și a violat-o

Harriet Robson a susținut că a fost bătută de Mason Greenwood și a postat pe Instagram mai multe imagini în care apar vânătăile, dar și un clip în care e plină de sânge.

„Pentru toți cei care vor să știe ce-mi face cu adevărat Mason Greenwood”, a scris tânăra.

Robson l-a mai acuzat pe Greenwood că a violat-o și a publicat o înregistrare în acest sens, din octombrie 2021.

Pe rețelele sociale, mai multe persoane, inclusiv jurmaliști și vedete, s-au solidarizat cu tânăra și au cerut arestarea fotbalistului în vârstă de 20 de ani.

Reacția Manchester United în scandalul ce-l vizează pe Mason Greenwood

Clubul Manchester United a anunțat că așteaptă declanșarea unei anchete.

„Suntem la curent cu imaginile și acuzațiile care circulă pe rețelele sociale. Nu vom face alte comentarii până când faptele vor fi stabilite. Manchester United nu tolerează violența de orice tip”, a transmis clubul, printr-un comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe