Campioana olimpică Asli Cakir Alptekin, acuzată de dopaj în baza paşaportului biologic

Campioana olimpică Asli Cakir Alptekin, acuzată de dopaj în baza paşaportului biologic
Foto: radikal.com.tr

Atleta turcă Asli Cakir Alptekin, campioană olimpică în proba de 1.500 de metri, a fost acuzată de dopaj în baza anomaliilor din paşaportul său biologic, transmite AFP.

Sportiva a fost suspendată provizoriu de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF).

Alptekin riscă să îi fie luată medalia olimpică şi să fie suspendată pe viaţă, deoarece a mai fost sancţionată anterior pentru încălcarea codului antidoping. Ea a fost suspendată pentru doi ani în 2004.

Compatrioata lui Alptekin, Nevin Yanit, campioană europeană la 100 de metri garduri, a fost de asemenea suspendată, ea fiind depistată pozitiv în urma mai multor controale în competiţii şi în afara competiţiilor.

Tags: