Alexis Beka Beka (22 de ani), mijlocașul lui Nice, s-a urcat pe podul Magnan de pe autostrada A8, deasupra orașului Nisa, și amenință că se va sinucide.
Autoritățile aflate la fața locului încearcă să-l convingă pe fotbalist să se răzgândească. Pentru încercarea evitării oricăror evenimente nefericite, clubul pentru care joacă a trimis acolo și un psiholog.
Beka Beka nu a bifat nicio partidă în Ligue 1. Jucătorul a venit la Nice anul trecut în vară de la Lokomotiv Moscova pentru suma de 12 milioane de euro.
Sezonul trecut, Alexis a bifat 22 de apariții pentru Nice în toate competițiile, reușind un gol în Conference League, scrie GSP.ro.
Acum, traficul pe A8 este îngreunat, banda din dreapta pe direcția Italia-Aix-en-Provence este neutralizată.
Ocolirea ambuteiajului durează în jur de 40 de minute, conform FranceBleu.
🙏🏼❤️Il centrocampista dell’OGC Nice 🔴⚫️ Alexis Beka Beka sarebbe fuori pericolo e sarebbe stato soccorso dai servizi di emergenza.
(il video è di 20 minuti fa ed è stato ripreso sotto il viadotto Magnan)
[🇫🇷Nathan Rochefort] pic.twitter.com/LaUNeyPbeL— Matthijs_Pog (@MatthijsPog) September 29, 2023