Chivu face senzație în Italia! Românul a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A

Chivu face senzație în Italia! Românul a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A
Sursă Foto: Hepta.ro

Cristian Chivu continuă să impresioneze pe banca tehnică a lui Internazionale Milano. La 45 de ani, acesta se afirmă tot mai clar în elita antrenorilor din campionatul italian. Evoluțiile foarte bune din luna decembrie i-au adus și o recunoaștere oficială importantă. Lega Serie A a anunțat că românul a fost desemnat cel mai bun antrenor al lunii.

De ce a fost Cristian Chivu ales antrenorul lunii decembrie în Serie A

Recunoașterea vine ca o confirmare firească a muncii depuse de Cristian Chivu. Premiul îi va fi înmânat înaintea confruntării dintre Inter și Napoli, programată duminică seara pe arena Giuseppe Meazza.

Distincția a fost stabilită pe baza prestațiilor din etapele 14, 15 și 17, toate încheiate cu victorii clare pentru Inter, rezultate care au dus echipa pe primul loc în clasament.

„Cristian Chivu şi-a ghidat băieţii cu curaj, carismă şi sens de apartenenţă. Ca antrenor, Chivu s-a prezentat pe banca echipei Inter fără temeri, cerând băieţilor săi să construiască în viteză şi să realizeze cât mai multe recuperări ofensive, conjugând propriile idei tactice cu punctele forte ale unei echipe care a reuşit să ajunge în finala Ligii Campionilor de două ori în ultimii trei ani.

Cele trei victorii din tot atâtea meciuri din luna decembrie au adus-o pe Inter pe primul loc în clasament, într-o competiţie care continuă să ţină cu sufletul la gură toţi suporterii, după răsturnări de situaţie şi schimbări pe verticală”, a transmis administratorul delegat al Lega Calcio Serie A, Luigi De Siervo, notează agerpres.ro

Cum a arătat parcursul lui Inter în luna decembrie

Inter a avut o lună decembrie impecabilă în Serie A, reușind victorii pe linie și un parcurs extrem de solid. Echipa milaneză s-a impus categoric pe teren propriu în fața celor de la Como, scor 4-0.

De asemenea, succesele din deplasare cu Genoa, 2-1, și Atalanta, 1-0, au completat o serie perfectă de rezultate care au confirmat forma excelentă a lui Inter.