Paris Saint Germain (PSG) a câștigat cu emoții meciul din Supercupa Franței la fotbal, cu Olympique Marseille, după loviturile de departajare. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2.
Parizienii au câştigat joi seara (8 ianuarie) Supercupa Franţei, într-un meci disputat în Kuwait. Paris Saint Germain a învins-o pe Olympique Marseille, scor 4-1, la loviturile de departajere. PSG a avut emoții, dat fiind că în minutul 87 scorul era 2-1 pentru Olympique. Din fericire, Goncalo Ramos a reușit să egaleze în cel de-al cincilea minut al prelungirilor. Astfel, rezultatul s-a decis la loviturile de la 11 metri.
Echipa condusă de pe bancă de Luis Enrique a reușit să se impună, la capătul unui joc dramatic cu Marseille. PSG a deschis scorul încă din minutul 13 în meciul de fotbal care s-a jucat pe Jaber al-Ahmad International Stadium, din Kuwait. Balonul de Aur, Ousmane Dembele, a profitat de o eroare a apărării marseilleze şi a înscris.
PSG a reușit să țină de rezultat până în minutul 76. Elevii lui De Zerbi au căutat golul egalizator, însă acesta a venit abia în ultimul sfert de oră, dintr-un penalti transformat de Mason Greenwood.
A urmat un final electrizant. După ce au fost egalați, jucătorii din Parc des Princes s-au trezit conduși pe tabela de marcaj, după doar câteva minute. Olympique Marseille a luat conducerea după ce Willian Pacho a marcat în propria poartă, în minutul 87. Marseille conducea cu 2-1 și se părea că echipa PSG va pierde trofeul. Goncalo Ramos a reușit egalarea în cel de-al cincilea minut al prelungirilor.
Paris Saint Germain și-a trecut în cont pentru al cincilea sezon consecutiv Supercupa Franței după loviturile de departajare. Parizienii au înscris patru penalty-uri, în vreme ce Olympique a avut o singură reușită. Portarul Lucas Chevalier a fost eroul lui PSG din Supercupa Franței reușind să pareze două lovituri de la 11 metri.
Pentru echipa lui Luis Enrique au transformat Goncalo Ramos, Vitinha, Mendes şi Doue. De partea cealaltă, O’Riley şi Traore au ratat pentru Marseille, Murillo a marcat.
Astfel, PSG și-a trecut în cont pentru al cincilea sezon consecutiv Supercupa Franței.