Portarul român Ciprian Tătăruşanu trece printr-o perioadă horror la AC Milan.
După ce a încasat duminică cinci goluri în meciul cu Sassuolo (2-5), jurnaliștii italieni nu l-au menajat, comparându-l cu o ţestoasă, notează gsp.ro.
Portarul lui AC Milan a primit 12 goluri în ultimele 3 meciuri, iar duminică cu Sassuolo, chiar pe teren propriu, a fost învins de 5 ori.
„Intervenţia la ochi din noiembrie ar fi trebuit să îi îmbunătăţească reflexele, însă Ciprian Tătăruşanu pare a avea azi reacţia unei broaşte ţestoase”, a scris portalul TuttoMercatoWeb.
„Primeşte gol la colţul scurt pentru 0-2 de la Frattesi şi e o eroare clară, inacceptabilă. La celelalte goluri are o responsabilitate minoră. Vina sa este mediocritatea de care dă dovadă”, a relatat cotidianul Gazzetta dello Sport.
CiprianTătăruşanu a fost notat pentru prestaţia sa de TuttoMercatoWeb cu 4, şi cu 4,5 de Gazzetta dello Sport, Corriere dello Sport şi Tuttosport, în timp ce MilanNews, portal dedicat echipei rossonera, i-a acordat nota 6.