Antrenorul Cosmin Contra a fost prezentat oficial, marţi, ca tehnician al echipei Getafe CF, ocazie cu care a declarat că obiectivele sale sunt mult mai mari decât salvarea echipei de la retrogradre.
„Mi-am împlinit visul de a antrena în prima ligă spaniolă. Echipa asta are 11 finale de jucat pentru a ieşi din această zonă, pentru că ambiţiile noastre sunt de un alt calimbru. Băieţii sunt foarte demoralizaţi după 12 meciuri fără victorie, dar vineri vom câştiga cu siguranţă şi vom vedea un alt Getafe”, a spus Contra, citat de Mediafax.
Cosmin Contra va debuta pe banca tehnică a grupării spaniole, vineri, pe teren propriu, contra formaţiei Granada, în etapa a XXVIII-a a Primera Division.
Contra a semnat un contract pe doi ani şi trei luni cu Getafe, grupare la care este legitimat şi atacantul Ciprian Marica, devenind primul tehnician român care va antrena o echipă din cel mai înalt eşalon al fotbalului spaniol.