Cupa Mondială de Rugby: România – Georgia, 9-25. Află cum justifică căpitanul echipei înfrângerea "stejarilor"

Cupa Mondială de Rugby: România - Georgia, 9-25. Află cum justifică căpitanul echipei înfrângerea "stejarilor"
Foto: dailyrecord.co.uk

Echipa națională de rugby a României a pierdut, miercuri, în fața echipei Georgiei, cu scorul 9-25 (6-12), terminând fără nicio victorie cea de-a doua Cupă Mondială, notează Mediafax.

România a participat pentru prima oară la Cupa Mondială în 1995, în Africa de Sud, însă ca și acum, nu a reușit să câștige niciun meci.

Pentru România au punctat Dumbravă, cu două lovituri de pedeapsă și Vlaicu, cu o lovitură de pedeapsă.

Pentru Georgia au punctat Mamuka Gorgodze, un eseu, Kvirikashvili, o transformare și cinci lovituri de pedeapsă și Urjukashvili, o penalitate.

Căpitanul echipei naționale, Marius Tincu, a declarat după meciul cu Georgia, din ultima etapă a grupei B a Cupei Mondiale, că “stejarii” au fost obosiți după meciul disputat cu Anglia.

“Îmi pare rău că România a pierdut acest meci, dar ăsta e sportul. Vreau să felicit Georgia pentru că a jucat foarte bine fizic. Cred că România a fost obosită pentru că a jucat în urmă cu patru zile contra Angliei, iar recuperarea nu a fost prea bună”, a spus Tincu.

Rezultatele meciurilor la Cupa Mondială, din Noua Zeelandă:

România – Scoția: 24 – 34

România – Argentina: 8 – 43

România – Anglia: 3 – 67

România – Georgia: 9 -25

Urmăriți B1TV.ro și pe
`