Întrucât relaţiile dintre Dan Petrescu, antrenorul lui Kuban Krasnodar şi conducerea clubului încep să se slăbească, “Bursucul” se gândeşte să se despartă de elevii săi, relatează Gazeta Sporturilor.
Tehnicianul român a precizat că toate criticile venite din partea conducerii nu prea i-au plăcut.
“Toată lumea îţi face reproşuri atunci când pierzi. Cei de la club au fost foarte supăraţi, în special când am pierdut derby-ul cu concitadina FC Krasnodar. Nu se înţelege însă că la cealaltă echipă se cheltuiesc, poate, mai mulţi bani ca la noi! E firesc să-ţi doreşti mult, să-ţi propui obiective îndrăzneţe, dar trebuie să şi analizezi dacă ai condiţiile necesare pentru a le îndeplini. Eu zic că e foarte bine că am terminat turul de campionat pe locul şapte, iar acum, după prima etapă a returului, am urcat pe şase. Ca amănunt, Kuban Krasnodar n-a reuşit în toată istoria ei să evolueze două sezoane la rând în prima ligă din Rusia!”, a declarat Dan Petrescu, citat de sursa menţionată.
Deşi Kuban a câştigat meciul cu Rubin Kazan, scor 2-0, ţinând cont de înfrângerile consecutive, Dan Petrescu a mărturisit că se va gândi serios la ce va face de acum încolo şi încotro se va îndrepta, cu sau fără echipa pe care o conduce în prezent.
“Îmi place să am stabilitate şi mână liberă la echipă, aşa că, până de curând, nu m-am gândit la plecare. Am făcut un proiect pe termen lung şi doream să-l duc până la capăt. Cele trei înfrângeri consecutive pe care le-am înregistrat până la meciul de la Kazan m-au făcut însă să mă gândesc serios la ce este mai bine pentru cariera mea. În Rusia, campionatul s-a interrupt aproape o lună de zile, aşa că am timp să analizez în detaliu ceea ce voi face. Mă voi întâlni apoi cu patronul meu şi îi voi comunica decizia pe care o voi lua (…) Am oferte, dar nu pot să spun unde”, a conchis tehnicianul.
Kuban Krasnodar se află pe locul 6 în clasamentul primei ligi din Rusia, cu 24 de puncte, în urma liderului ŢSKA Moscova.