Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a venit în România pentru pregătirea premergătoare sezonului pe zgură și spune despre jucătoarea clasată pe locul 3 mondial în tenisul feminin că „își iubește țara mai mult decât orice altcineva” pe care a cunoscut de-a lungul vieții sale. De aceea, spune australianul, ea ar rezista doar câteva săptămâni în Australia.
Darren Cahill, antrenorul australian cu care românca a atins marea performanță în tenisul feminin, a fost întrebat dacă ar putea trăi un an doar în România, iar Simona Halep un an doar în Australia. Zâmbind, Cahill a spus că Halep ar putea sta departe de țara ei doar câteva săptămâni.
„Ea ar ceda prima. Își iubește țara mai mult decât oricine altcineva pe care am cunoscut în viața mea, așa că ar rezista doar câteva săptămâni în Australia. Apoi ar lua un avion și s-ar întoarce direct în România”, susține Darren Cahill, potrivit GSP.
Simona Halep nu va participa la duelul de Fed Cup cu Italia din acest weekend și se pregătește pentru competițiile pe zgură. Recent, a treia tenismenă a lumii a fost desemnată cea mai bună jucătoare a ultimilor ani pe această suprafață de către WTA, care a plasat-o în pozițiade lider autoritar al Clay Court Power Rankings. În următoarele zile, antrenamentele ei din România vor fi supervizate chiar de Darren Cahill.
„Cred că zgura e o suprafață pe care îți poți construi mult mai bine jocul. E bună și pentru acumularea de putere în picioare, crește inteligența jocului”, spunea Cahill în urmă cu câteva luni.