David Popovici evită să mai conducă mașinile de la Ion Țiriac: „Acum am ocazia să spun”

David Popovici evită să mai conducă mașinile de la Ion Țiriac: „Acum am ocazia să spun”
Foto: Inquam Photos / George Călin

Sportivii români care au obținut medalii la Jocurile Olimpice de la Paris au fost recompensați de Fundația Țiriac cu câte o mașină pentru fiecare clasare pe podium, iar David Popovici s-a numărat printre cei care au primit două autoturisme.

De ce evită David Popovici să mai conducă mașinile primite de la Ion Țiriac

Înotătorul s-a arătat de părere că un astfel de autoturism „atrage prea mult atenția”.

Nu pot să o conduc pentru că atrage prea mult atenţia, aşa că prefer să conduc maşina mea obişnuită. O maşină care se pierde mult mai repede în mulţime. Eu conduc un Audi A3, vechi de 10 ani. Mai merg şi cu autobuzul. Mă bucur că acum am ocazia să spun că am o maşină complet obişnuită, un Audi cu 105 cai putere”, a declarat David Popovici la Radio ZU, citat de Prosport.

Fundația Țiriac le-a dat 22 de mașini românilor medaliați la Paris

Sportivii români care au obținut medalii la Jocurile Olimpice de la Paris au fost premiați de Fundația Țiriac cu câte o mașină pentru fiecare medalie câștigată.

În total a fost vorba despre 22 de mașini, cu valori cuprinse între 30.000 și 50.000 de euro, potrivit Digisport.ro.

David Popovici, Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au primit câte două mașini întrucât au câștigat câte două medalii olimpice la această ediție a Jocurilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`