Echipa națională a primit rezultatele testelor COVID-19, înaintea meciului vital cu Armenia. Câți tricolori au fost vaccinați sau au trecut prin boală până în prezent

Echipa națională a primit rezultatele testelor COVID-19, înaintea meciului vital cu Armenia. Câți tricolori au fost vaccinați sau au trecut prin boală până în prezent
Antrenorul Mirel Radoi. Sursa foto: Twitter

Echipa națională de fotbal a primit o veste excelentă înaintea partidei cruciale pe care o joacă luni seară în Ghencea, în compania Armeniei, în campania de calificare la Cupa Mondială din 2022. Toți tricolorii nevaccinați sau care nu au trecut prin boala COVID-19 au fost testați negativ, conform anunțului transmis de Federația Română de Fotbal.

Tricolorii au primit rezultatele testelor COVID-19 pentru meciul vital cu Armenia

„Bună dimineața! Deschidem ziua marelui meci cu Armenia printr-o veste bună: au venit rezultatele testării Covid solicitate de UEFA pentru desfășurarea partidei de azi! Toți tricolorii nevaccinați sau care nu au trecut prin boală au parcurs această testare, iar rezultatele sunt NEGATIVE!”, informează FRF.

Potrivit Digisport.ro, 80% dintre cei care se află în lotul lui Mirel Rădoi fie au fost vaccinați împotriva COVID-19, fie au trecut prin boală, un procent aproape triplu comparativ cu ponderea națională de populație vaccinată, aproximativ 30%.

România întâlnește luni seară Armenia, principala contracandidată la locul de baraj într-o grupă în care Germania s-a desprins în câștigătoare. Selecționata pregătită de Mirel Rădoi a cedat în turul de la Erevan, scor 3-2, deși condusese cu 2-1 până spre finalul duelului.

În prezent, pe poziția a 2-a este Macedonia de Nord, însă selecționata nord-macedoneană va juca diseară împotriva liderului și nu a reușit să ne învingă în partidele directe. Totuși, la o eventuală egalitate de puncte criteriul de departajare va fi golaverajul, astfel că lupta este încă deschisă.

România vine după înfrângerea onorabilă de la Hamburg, 2-1 cu Germania, într-un meci în care tricolorii au condus după o reușită memorabilă a lui Ianis Hagi.

Cum arată clasamentul Grupei J după șapte etape:

  1. Germania – 18 puncte
  2. Macedonia de Nord – 12 puncte
  3. Armenia – 12 puncte
  4. România – 10 puncte
  5. Islanda – 5 puncte
  6. Liechtenstein – 1 punct

Echipa națională mai are de jucat trei partide în Grupa J a preliminariilor:

  • 11 octombrie 2021: ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania (21:45)
  • 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
  • 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)