Echipele românești și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Conference League. FCSB, CSU Craiova și Sepsi vor debuta în competiție joi, în turul 2 preliminar

Echipele românești și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Conference League. FCSB, CSU Craiova și Sepsi vor debuta în competiție joi, în turul 2 preliminar
foto simbol: Pixabay

FCSB, CSU Craiova și Sepsi Sfântu Gheorghe și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Conference League, competiția europeană care a debutat în acest sezon. Totuși, până acolo, echipele românești trebuie să treacă de turul 2 preliminar, care începe joi, 22 iulie.

FCSB, CSU Craiova și Sepsi și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Conference League

Dacă trec de turul 2 preliminar, FCSB va da peste ucrainenii de la Kolos Kovalivka în turul 3 preliminar, în timp ce Sepsi o va înfrunta pe câștigătoarea duelului dintre Sutjeska (Muntenegru) și Maccabi Tel Aviv (Israel), iar CSU Craiova va juca împotriva lui Anderlecht (Belgia), potrivit GSP.

Cea mai complicată dublă-manșă se anunță a fi cea a Craiovei – dacă va trece de KF Laci, unde are statut de favorită. Oltenilor le-ar putea ieși în cale Anderlecht, a treia clasată în ediția trecută a campionatului belgian, care are un lot cotat la 99,3 milioane de euro – în schimb, alb-albaștrii valorează cumulat 27,13 milioane de euro.

Meciurile din turul 3 preliminar al competiției sunt programate să se desfășoare în 5 și 12 august.

Echipele românești încep aventura în competiție joi, în turul 2 preliminar

Cele trei echipe sunt angrenate și în turul 2 preliminar al Conference League, care se joacă în 22 iulie (partida-tur), respectiv 29 iulie (returul). FCSB o întâlnește pe Șahtior Karagandy (Kazahstan), iar prima manșă va fi disputată la București.

CSU Craiova joacă în deplasare partida-tur împotriva lui KF Laci, în Albania, la fel cum se va întâmpla și cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care merge în Slovacia pentru turul cu Spartak Trnava.