„Este o echipă super-interesantă”. Adrian Mutu, din ce în ce mai aproape să semneze cu FC U Craiova, după plecarea lui Eugen Trică

„Este o echipă super-interesantă. Adrian Mutu, din ce în ce mai aproape să semneze cu FC U Craiova, după plecarea lui Eugen Trică
foto: Facebook @ Adrian Mutu

Deși despărțirea antrenorului Eugen Trică de FC U Craiova a fost negată vehement de către Adrian Mititelu jr., zvonurile s-au confirmat în cele din urmă, iar Adrian Mutu este foarte aproape de a semnacu oltenii.

Eugen Trică a plecat deja, după ce a promovat-o pe FC U Craiova, iar „Briliantul” a confirmat interesul reciproc în ceea ce privește gruparea condusă de către Adrian Mititelu și fiul său.

„Pot să vă spun că sunt în negocieri cu mai multe echipe, este și FC U printre acele echipe. Sunt în negocieri și vom vedea ce se va întâmplă. Pe listă este și FC U Craiova 1948, care este o echipă super interesantă. Vreau să antrenez un club, cu un proiect serios, care vrea să facă performanță”, a declarat Adrian Mutu, potrivit AS.ro.

Schimbări majore la FC U Craiova

În afară de Eugen Trică, au plecat de la FC U Craiova secundul Ovidiu Dănănae și opt jucători.

„Le mulțumim antrenorilor Eugen Trică și Ovidiu Dănănae, precum și jucătorilor Ignacio Cacheiro, Andrei Ciolacu, Călin Cristea, Abdelaye Diakite, Alexandru Gîț, Arsene Luboya, Vali Munteanu și Federico Taborda pentru ajutorul lor și le urăm mult succes în carieră”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a alb-albaştrilor.