Este egalitate perfectă între Australia și Franța, la capătul primei zile de Fed Cup (1-1). Kristina Mladenovic (#40 WTA) a bătut-o la pas pe Ajla Tomljanovic (#51 WTA), 6-1 / 6-1, în timp ce liderul mondial, Ashleigh Barty, a spulberat-o pe Caroline Garcia, 6-0 / 6-0.
Cea mai importantă tenismenă a lumii are un an perfect. După ce s-a încununat în postura de câștigătoare a Roland Garros, recent a reușit să-și treacă în palmares și Turneul Campioanelor. Ei, bine, ea pare în formă maximă chiar și în aceste zile, pentru că a mărșăluit triumfal în primul meci al său din finala Fed Cup, învingând-o pe Caroline Garcia, cum nu o mai bătuse nimeni până acum, la 0.
Totuși, nici prima rachetă a Franței nu a arătat prea rău. Kristina Mladenovic a bătut-o aproape la fel de categoric pe Tomljanovic și, mai mult ca sigur, îi va pune mari probleme lui Barty. De altfel, deși relațiile dintre ele s-au înrăutățit considerabil în ultimii ani, Mladenovic și Garcia se cunosc foarte bine și au făcut o echipă de succes la proba de dublu pentru o bună perioadă de timp. În acest condiții, dacă meciul de perechi va fi cel decisiv, Australia ar putea avea o mare problemă.
PROGRAMUL ZILEI DECISIVE (DUMINICĂ)
ora 05:00 » Ashleigh Barty – Kristina Mladenovic
după 06:30 » Ajla Tomljanovic – Caroline Garcia
după 08:00 » Barty/Stosur vs Garcia/Mladenovic
Componența echipelor poate suferi modificări.