„FRF trebuie să răspundă pentru numirea lui Mirel Rădoi”. Dan Petrescu, cerut la națională de un fost membru al „Generației de Aur”

„FRF trebuie să răspundă pentru numirea lui Mirel Rădoi. Dan Petrescu, cerut la națională de un fost membru al „Generației de Aur

Bogdan Stelea, fostul portar al naționalei României, crede că numirea lui Mirel Rădoi pe banca „tricoloră” a fost o decizie neinspirată.

„Este o greșeală numirea lui! Eu am văzut cât de greu este să fii antrenor principal. Doar dacă era vreun geniu reușea să facă rezultate foarte bune! Când ești tânăr și ajungi să fii selecționer faci greșeli. Ca să faci cât mai puține greșeli trebuie să ai foarte mare experiență”, a declarat Stelea, pentru GSP.

Pentru numirea lui Rădoi, FRF, în frunte cu Răzvan Burleanu trebuie să răspundă pentru decizia neinspirată, crede „Arnold”.

„Era clar că o să facă greșeli. Iar dacă l-au numit trebuie să și-l asume așa cum e și cu greșelile respective. Să-și asume că nu ne-am calificat cu Islanda, că era greu să-i batem, după au fost probleme și în continuare sunt probleme. E un lucru pe care Federația trebuie să și-l asume și să răspundă”, a mai punctat „Stelică”.

Dan Petrescu, propunerea lui Bogdan Stelea pentru naționala României

Dan Petrescu, care se află liber de contract, este antrenorul perfect pentru națională, crede Stelea.

„Ținând cont de ce se întâmplă și de ce e la echipa națională, chiar dacă multora nu le convine și nu o să le placă… Noi de puține ori am reușit să satisfacem oamenii și ca nivel de joc, dar făceam rezultate. În multe momente nu jucam într-o anumită manieră, cum și-ar fi dorit lumea, dar astea au fost caracteristicile noastre. Ne-am apărat cu echipele mari, jucam pe contraatac și făceam rezultate.

Eu mă gândesc la Dan Petrescu! E fără contract, iar eu l-aș fi pus inclusiv la meciul cu Islanda. Chiar dacă era antrenor la CFR!”, a mai transmis fostul portar pentru GSP.

Președintele FRF a fost pentru a treia oară neinspirat în mandatul său, la numirea selecționerului, după ce Cosmin Contra și Cristoph Daum au dezamăgit.