Gabriela Ruse, din ce în ce mai aproape de câștigarea celui de-al doilea turneu consecutiv. A ajuns în sferturi, la Palermo

Gabriela Ruse, din ce în ce mai aproape de câștigarea celui de-al doilea turneu consecutiv. A ajuns în sferturi, la Palermo
Gabriela Ruse, singura româncă rămasă în competiție la Australian Open

Gabriela Elena Ruse (23 de ani, 137 WTA) continuă parcursul spectaculos în circuitul de tenis. Românca a reușit să se califice în al doilea sfert de finală consecutiv, după abandonul adversarei.

Sportiva din România, care traversează cea mai bună perioadă a carierei, a ajuns în sferturile turneului WTA de la Palermo. Până acum, Gabriela Ruse și-a asigurat un câștig de 4.677 de euro și 60 de puncte WTA. Astfel, reușește să urce pe cea mai bună poziție din carieră în clasamentul mondial, locul 122.

Gabriela Ruse, în cea mai bună formă din carieră

La Palermo, bucureșteanca a beneficiat de abandonul adversarei în optimile din Italia, Jil Teichmann (55 WTA). În această săptămână, Ruse a bifat trei victorii în această săptămână, două în calificări și una pe tabloul principal (6-3, 6-1 cu Mandy Minella din Luxemburg, locul 227 WTA).

Ruse pare a fi cea mai în formă jucătoare româncă de tenis. Este neînvinsă de 11 meciuri, iar pe 11 iulie a câștigat primul titlu WTA din carieră, la Hamburg, în urma finalei cu Andrea Petkovic (97 WTA). Românca s-a impus cu 7-6(6), 6-4.

Turneul de la Palermo este cotat cu 250 de puncte WTA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`