Gala Balonul de Aur stă să înceapă la Paris. Ousmane Dembele a câștigat trofeul France Football UPDATE

Gala Balonul de Aur stă să înceapă la Paris. Ousmane Dembele a câștigat trofeul France Football UPDATE
Balonul de Aur Sursa foto: X

UPDATE 4: Ousmane Dembele jucătorul lui PSG, a câștigat Balonul de Aur 2025, așa cum era de așteptat . Pe locul doi a fost Lamine Yamal. Pentru francez e primul Balon de Aur din carieră.

„Sunt foarte fericit că am primit trofeul de la Ronaldinho. Îi mulțumesc clubului PSG, tuturor celor din club. Suntem o familie incredibilă, în frunte cu președintele clubului. Am o relație excelentă cu el. Le mulțumesc tututor starurilor de la PSG. Mi-au dat multă încredere. A fost extrem de important pentru carierea mea. Am coechipieri extraordinari. E un trofeu al echipei.

Și Barcelona a avut un rol mare în cariera mea. Am jucat alături de Messi acolo. Nu a fost obiectivul meu să câștig Balonul de Aur, dar sunt foarte fericit. Am câștigat Chmpions League în premieră, am câștigat campionatul, acum a venit și acest trofeu și sunt foarte fericit. Vreau să îi mulțumesc și selecționerului, care mi-a dat încredere cu fiecare selecție la naționala Franței”, a declarat fotbalistul francez.

Aitana Bonmati, mijlocaș la Barcelona, a câștigat pentru a treia oară la rând Balonul de Aur la fotbal feminin.

„Vreau să îi mulțumesc președintelui Laporta, colegelor mele. Fără ele, nu aș fi ajuns aici. Barcelona e clubul vieții mele. Vă mulțumesc tututor și o seară cât mai frumoasă. Nu am crezut niciodată că voi face o asemenea performanță. Mereu am avut idoli, precum Xavi și Iniesta, pe care i-am văzut la televizor”, a declarat Aitana Bonmati, pe scenă.

UPDATE 3: PSG a primit trofeul pentru clubul anului în fotbalul masculin. Francezii au câștigat Champions League și titlul în sezonul precedent. La fotbal feminin, trofeul a venit echipei Arsenal Londra, câștigătoarea trofeului Champions League în 2025.

Viktor Gyokeres (Sporting/Arsenal) și Ewa Pajor (Barcelona) au fost desemnați atacanții anului în fotbalul masculin, respectiv în fotbalul feminin. Cei doi au primit trofeul Gerd Muller.

UPDATE 2: Gianluigi Donnarumma (în prezent la Manchester City) a cucerit trofeul Yashin pentru cel mai bun portar. La fotbal feminin, trofeul a fost câștigat de Hannah Hampton (Chelsea).

UPDATE 1: Luis Enrique, tehnicianul PSG, a primit trofeul de antrenorul anului, Johan Cruyff. El nu a putut participa la gală, pentru că la ora evenimentului echipa sa joacă împotriva lui Marseille, în Ligue 1. De asemenea, Sarina Wiegman, selecționerul Angliei, a câștigat premiul de cel mai bun antrenor din fotbalul feminin. Ea a câștigat Campionatul European alături de Anglia.

Fotbalistul Lamine Yamal, jucătorul FC Barcelona, a primit trofeul Kopa, pentru cel mai bun jucător U21 al sezonului 2024-2025. Este al doilea an consecutiv când spaniolul câștigă premiul. Vicky Lopez (19 ani), mijlocaș la Barcelona, a câștigat primul trofeu Kopa acordat pentru fotbalul feminin.

Știrea inițială: 

Ceremonia de decernare a Balonului de Aur, ce recompensează cel mai bun fotbalist din sezonul 2024/2025, este programată să înceapă la Theatre du Chatelet, din Paris, la ora 22:00. Real Madrid a decis să boicoteze evenimentul al doilea an consecutiv.

Real Madrid boicotează Balonul de Aur 2025

Echipa Real Madrid a refuzat să trimită o delegaţie oficială la ceremonia de decernare a Balonului de Aur care este programată să înceapă în mai puțin de o oră. Pe de altă parte, gruparea spaniolă nu a interzis jucătorilor și jucătoarelor sale să ia parte la ceremonie, în mod individual. Spre exemplu, Caroline Weir, jucătoarea de fotbal de origine scoțiană, va fi prezentă la ceremonie. Ea a fost nominalizată la Balonul de Aur feminin.

Echipa masculină de fotbal se pregătește pentru partida din La Liga, programată marți, cu Levante, în deplasare. Drept urmare, jucătorii lui Real nu vor face deplasarea, la dorința antrenorului Xabi Alonso.

De altfel, atacantul Kylian Mbappe a anunţat deja, marţea trecută că nu va veni să-şi ridice trofeul Gerd Müller pentru cel mai bun marcator al sezonului. Mbappe a făcut aceste precizări după victoria înregistrată de Real împotriva Marsiliei (2-1) în Liga Campionilor

Nici la ediția trecută a Balonului de Aur, Real nu a trimis o delegație oficială. Clubul spaniol a decis să boicoteze evenimentul, la momentul respectiv deoarece Rodri (Manchester City) a fost nominalizat în detrimentul jucătorului său Vinicius Jr.

Detaliu care provoacă noi speculații

Cu mai puțin de 24 de ore înainte de ceremonia care se va desfășura la Theatre du Chatelet, organizatorii galei Balonul de Aur au scăpat un detaliu important pe internet. Conform tuturor estimărilor, principalul favorit la câștigarea trofeului este fotbalistul Ousmane Dembélé, de la PSG. Însă, ultima postare a organizatorilor de la publicația France Football a dat naștere la noi speculații.

Aceștia au postat un clip video care prezintă procesul de gravare a trofeului acordat câștigătorului. Iar una dintre inițialele gravate, înainte ca imaginea să fie mutată este „K”. Această literă este de natură să schimbe percepția publicului asupra câștigătorului. Singurii jucători nominalizați la acest premiu al căror nume începe cu această inițială sunt Kylian Mbappé și Khvicha Kvaratskhelia. Cel din urmă era pe lista favoriților, însă nu printre primii.

Există și posibilitatea să fie vorba despre trofeul destinat celei mai bune jucătoare de fotbal. În acest caz, inițiala K apare în numele mai multor jucătoare. Este vorba despre Chloe Kelly, Johanna Rytting Kaneryd sau Klara Bühl.

Dembele, principalul candidat la trofeu

Ousmane Dembele, principalul candidat la câștigarea Balonului de Aur, va fi prezent la gală. Jucătorul de fotbal a ales să meargă la Paris, deși PSG, echipa sa de club, joacă la Marseille în același timp cu evenimentul de la Théâtre du Châtelet.

Dembele este accidentat și nu a fost luat în deplasarea de la Marseille, astfel că va fi prezent la gala de la Paris. El a pozat deja în costumul pe care îl va purta.

View this post on Instagram

A post shared by ZEGNA (@zegna)

France Football a nominalizat 30 de jucători

Revista France Football, care organizează ceremonia de desemnare a aestui trofeu a nominalizat 30 de jucători, pe 7 august. Pe 5 septembrie s-a încheiat votul pentru principalii favoriți. Jurnaliștii desemnați în juriu, 100 pentru Balonul de Aur masculin, și 50 pentru Balonul de Aur feminin, au ales în baza a 3 criterii:

  • Performanțele individuale ale jucătorului (jucătoarei), caracterul decisiv și impactul;
  • Munca în echipă și trofeele câștigate;
  • Clasa și fair-play-ul.

Fiecare jurnalist a trebuit să alcătuiască un top 10, fiecare loc aducându-le puncte fotbaliștilor aleși de el. Jucătorul și jucătoarea care acumulează cele mai multe puncte au fost desemnați „Balonul de Aur”. Marii favoriți sunt Ousmane Dembele (PSG) și Lamine Yamal (Barcelona).