Giovanni Becali a spus că susține femeile arbitru în meciurile de fotbal și a explicat de ce. Impresarul a reacționat după meciul Dinamo – Csikszereda, scor 4-0, condus de la centru de Iuliana Demetrescu. Partida s-a disputat în etapa a 16-a din SuperLiga.
Iuliana Demetrescu a avut trei faze controversate, iar Cristi Balaj a criticat-o public ulterior. În schimb, Giovanni Becali a fost de altă părere.
„Nu știam că o cheamă Iuliana, știam doar că ea e cea mai cunoscută. Cred că e ok. Eu nu am nimic împotrivă să fie femei în arbitraj. Pe o femeie nu ai cum să o bănuiești că a ținut cu cineva. Sunt incoruptibile, asta este părerea mea. Dacă te duci la ea te alungă, îți mai dă un cartonaș”, a spus impresarul, potrivit Fanatik.
El a explicat apoi de ce e de acord ca femeile să arbitreze meciurile de fotbal ale bărbaților.
„Am văzut o nemțoaică în Bundesliga și la meciuri internaționale super. Trebuie promovate. Dacă avem fotbal feminin, trebuie să avem și arbitre. Dacă bărbații arbitrează fotbalul masculin, femeile să arbitreze fotbalul feminin. (…)
Scopul lor principal este să demonstreze că sunt la egalitate cu bărbații, ceea ce alte femei demonstrează în alte feluri, în alte meserii să spunem”, a mai afirmat Giovanni Becali.