Grupa H a Ligii Campionilor: FC Barcelona – Ajax Amsterdam, scor 4-0. AC Milan – Celtic, scor 2-0

Grupa H a Ligii Campionilor: FC Barcelona – Ajax Amsterdam, scor 4-0. AC Milan - Celtic, scor 2-0
Foto: fcbarcelona.com

În prima etapă a grupei H a Ligii Campionilor, spaniolii de la FC Barcelona au reușit să învingă, miercuri, pe teren propriu, echipa olandeză Ajax Amsterdam, cu scorul 4-0, relatează Mediafax.

Golurile au fost marcate de Lionel Messi, în minutele 22, 55 şi 75, şi Gerard Pique, în minutul 69.

În celălalt meci al grupei H, echipa italiană AC Milan a învins, scor 2-0 (0-0), pe teren propriu, formaţia scoţiană Celtic Glasgow, prin golurile marcate de Izaguirre ’82 (autogol) şi Muntari ’86.

Etapa următoare programeză, la 1 octombrie, meciurile Celtic Glasgow – FC Barcelona şi Ajax Amsterdam – AC Milan.