José Mourinho, antrenorul echipei AS Roma, a primit o amendă în valoare de 20.000 de euro ca urmare a criticilor intense aduse arbitrului în urma meciului cu Sassuolo din 3 decembrie.
Pe 3 decembrie, înaintea victoriei echipei AS Roma cu scorul de 2-1 împotriva formației Sassuolo în cadrul etapei a 14-a din Serie A, antrenorul a exprimat în termeni duri nemulțumirea față de deciziile arbitrului Matteo Marcenaro în cadrul unei conferințe de presă, scrie Orangesport.ro.
„Sunt îngrijorat în privinţa arbitrului, l-am avut de trei ori ca al patrulea oficial şi nu cred că are stabilitatea emoţională pentru meciuri la acest nivel. Nu are acelaşi profil cu cei care sunt la acest nivel. Am avut de multe ori ghinion cu el… O să vedeţi că mâine cu domnul Marcenaro, Mancini va avea un cartonaş galben după 10 minute şi va rata Fiorentina”, a spus The Special One.
Conform informațiilor furnizate de Sky Sports, fostul antrenor al echipei Real Madrid a depus apel împotriva sancțiunii impuse și există posibilitatea să fie suspendat.