Ben Rothenberg, jurnalistul de la New York Times, care a anunțat că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat, face o serie de dezvăluiri șocante despre vedetele tenisului mondial.
Potrivit acestuia, jumătate dintre tenismenii de top ar folosi substanțe interzise în mod legal, cu scutiri de uz terapeutic, scrie prosport.ro.
„Un jucător din circuitul ATP mi-a spus astăzi că estimează că ‘jumătate din top 100 fac asta… Poate mai mult!’. Și nu pentru că au probleme de concentrare în timp ce își fac temele”, a dezvăluit cunoscutul jurnalist american.
Ben Rothenberg susține că Serena Williams a utilizat mai multe substanțe interzise cu scutiri de uz terapeutic.
Simona Halep a fost suspusă la 106 teste în ultimii 6 ani, atât la turnee, cât și în timpul ei liber. Nu a fost depistată pozitiv până la US Open 2022. În tot acest timp, Serena Williams folosea susbtanțe interzise în mod legal, cu scutiri de uz teraputic, americanca nefiind singurul exemplu de acest fel din tenisul mondial.
Serena se află însă în capul listei: conform fișei sale medicale, multipla campioană de Grand Slam a utilizat de-a lungul timpului oxicodonă, hidromorfonă, prednison și metilprednisolonă, în anii 2010, 2014 si 2015.