Juventus a plătit 7,5 milioane euro pentru un fotbalist care lucra ca zidar în urmă cu doar 5 ani: „A fost greu, dar mi-a fost de folos pentru condiția fizică”

Juventus a plătit 7,5 milioane euro pentru un fotbalist care lucra ca zidar în urmă cu doar 5 ani: „A fost greu, dar mi-a fost de folos pentru condiția fizică”
Massimiliano Allegri. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Fabio Ferrari

Juventus Torino l-a cumpărat pe Federico Gatti de la Frosinone în ultima zi de transferuri. Italianul în vârstă de 23 de ani, care evoluează pe postul de fundaș central, are o poveste de viață atipică și, deși a fost mereu implicat în fotbal, în urmă cu doar cinci ani a fost nevoit să lucreze și în construcții pentru a-și ajuta familia din punct de vedere financiar, relatează Digisport.ro.

Federico Gatti, fotbalistul care lucra ca zidar acum 5 ani, a fost cumpărat de Juventus pentru 7,5 milioane euro

Cum tatăl său își pierduse serviciul, fotbalistul italian spune că s-a văzut nevoit să meargă la muncă. Federico Gatti a recunoscut că perioada în care a lucrat pe șantiere nu a fost deloc ușoară, însă l-a ajutat din punct de vedere fizic.

„Tatăl meu a rămas fără loc de muncă și eu a trebuit să răspund eforturilor pe care le-a făcut pentru mine. Am lucrat ca zidar, am făcut ferestre, am reparat acoperișuri. A fost greu, dar mi-a fost de folos pentru condiția fizică”, a declarat Federico Gatti pentru Gazzetta dello Sport.

Frosinone, acolo unde va rămâne până în vară, îl cumpărase pentru doar 150.000 de euro de la Pro Patria, în vara anului 2021. Acum Juventus plătește 7,5 milioane de euro pentru a-l aduce la Torino.

Federico Gatti ar fi avut șanse mici să joace acum la Juventus și, în plus, trebuie să o ajute pe Frosinone în lupta pentru promovare. Divizionara secundă e în acest moment pe locul 7, poziție din zona barajului pentru urcarea pe prima scenă a fotbalului italian.

Înainte de Frosinone și Pro Patria, fundașul mai evoluase la Alessandria, Pavarolo și Verbania.