Gazeta Sporturilor a alcătuit un clasament al Ligii I, în funcție de starea în care se află echipa managerială, odată cu reținerea, marți seară, și a principalilor acționari ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capră.
Cei doi au fost reținuți în dosarul privind infracţiuni cu un prejudiciu de peste 15 milioane de euro.
Jurnaliștii notează că în urmă cu doi ani a fost înfiinţată FC Petrolul Ploieşti SRL, unde Petrolul SA, reprezentată de Dan Capră, deţinea 40% din acţiuni, Florian Walter deținea 30%, iar Dan Capră, în nume propriu, avea alte 30 de procente. În 2013, Florian Walter a plecat la Universitatea Cluj, de unde venise la gruparea din Ploieşti în 2012 cu 17 jucători.
Din 2012, Petrolul a urcat constant în campionat, cîştigînd şi Cupa României în 2013, însă, tot de atunci au apărut şi problemele.
Pe 10 decembrie, Dan Capră a avut termen la Curtea de Apel Bucureşti, fiind acuzat alături de fratele său, Nicolae, ar fi sprijinit un grup infracţional organizat care se ocupa cu fraude bancare de zeci de milioane de euro şi cu spălare de bani.
Frații Capră sunt suspectați că ar fi „locotenenții” controversatului om de afaceri Vasile Creștin, capul grupării infracționale.
Clasamentul Ligii I, devenită „Liga Penală și Falită”:
1. Steaua Bucureşti: 37p
Patronul şi managerul sunt la puşcărie
2. CFR Cluj: 32p
Grave probleme financiare, ce pot duce la falimentul clubului
3. Petrolul: 31p
Patronul e anchetat de DIICOT pentru evaziune fiscală
4. Astra Giurgiu: 26p
Patronul e anchetat de DNA în mai multe dosare, acuzat de fraudă, complot şi subminarea economiei naţionale
5. ASA Tg. Mureş: 26p
Primăria cercetată de DNA privind finanţarea clubului de fotbal din bani publici
6. Dinamo: 25p
Aflată în insolvenţă şi sancţionată de UEFA privind dreptul de participare în cupele europene
7. CSU Craiova: 25p
Acţionarul Adrian Andrici anchetat de DNA pentru implicare în scandalul restituirilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
8. FC Botoşani: 24p
–
9. FC Braşov: 19p
Patronul Ioan Neculaie urmărit penal pentru evaziune fiscală
10. FC Viitorul: 18p
–
11. Pandurii Tg. Jiu: 15p
Fostul preşedinte trimis în judecată pentru spălare de bani, înşelăciune şi delapidare şi finanţarea clubului din bani publici
12. Gaz Metan Mediaş: 15p
–
13. U Cluj: 14p
Club aflat în insolvenţă
14. Ceahlăul: 14p
Preşedintele de onoare Gheorghe Ştefan arestat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani
15. Concordia Chiajna: 13p
–
16. Oţelul Galaţi: 11p
Club aflat în insolvenţă, patronul Dan Adamescu arestat pentru dare de mită
17. Rapid: 10p
Club aflat în insolvenţă
18. CSMS Iaşi: 9p
–