Managerul Manchester United a făcut show în cadrul unei gale la care au participat mari nume din istoria clubului. Cu această ocazie, el a fost supranumit „cel mai bun speacker din toate timpurile”.
După ce David De Gea a fost numit cel mai bun jucător al sezonului, iar Juan Mata a primit trofeul pentru cel mai frumos gol, van Gaal a urcat pe scenă.
„Hei! Atenție la manager”, și-a anunțat van Gaal prezența pe scenă. Acesta a ținut să îi certe pe spectatori că nu a aplaudat saxofonista care și-a îndeplinit cu succes sarcina. potrivit bbc.com.
Întrebat dacă va câștiga anul viitor Premiere League, olandezul a țipat că „da” și a dat aruncat cu pumnii în aer.
Discursul managerului a durat 20 de minute și a adunat ropote de aplauza și o mulțime de zâmbete din partea celor prezenți.