Mihai Stoichiță, chemat pe banca naționalei României: „El să antreneze, să-și asume rolul de cap al antrenorilor și să pregătească naționala!”

Mihai Stoichiță, chemat pe banca naționalei României: „El să antreneze, să-și asume rolul de cap al antrenorilor și să pregătească naționala!
Mihai Stoichiță / Foto: FRF

Mirel Rădoi pare hotărât să plece de la națională, după ce va expira contractul cu FRF, în luna noiembrie. În acest caz, Federația trebuie să găsească de urgență un înlocuitorul, în eventualitatea în care România va merge la barajul pentru CM 2022.

Marcel Pușcaș, fost vicepreședinte al Comisiei Tehnice al FRF și actual manager la FC U Craiova 1948, crede că Mihai Stoichiță, actual director tehnic la Federație ar trebui să preia cârma naționalei.

„Acum ar trebui să-și asume Stoichiță, se presupune că este peste tot ceea ce există în federație, iar federația e plină de antrenori! El să antreneze, să-și asume rolul de cap al antrenorilor și să pregătească naționala. Nu mai e timp.

Și-a asumat numirea lui Rădoi, acum să-și asume și asta, știe tot ce se întâmplă la națională, a stat cu jucătorii. Nu e timp de bâjbâit. Se transmite și jucătorilor, sper să nu fie un 1-2 cu Islanda, nu este de glumă. Stoichiță trebuie să-și asume acest rol, să-și suflece mânecile și să se apuce de treabă. Pentru astea două meciuri, nu este timp de altceva.

De-a lungul istoriei recente, există chiar precedente: Dinu schimbat cu Iordănescu, califică echipa la mondiale, apare Generația de Aur. Pițurcă pleacă înainte de EURO 2000, vine Ienei cu rezultate bune. Tot Pițurcă pleacă în 2014, se căuta antrenor, se vorbea de Olăroiu, de Dan Petrescu, dar erau incompatibili din cauza cerințelor salariale. Gogorițele astea că Româna nu se refuză…”, a declarat Pușcaș, potrivit DigiSport.

De-a lungul timpului, Stoichiță a mai pregătit naționalele din Panama, Armenia și Kuweit. La nivel de cluburi, fostul antrenor a stat pe banca mai multor echipe din România, Bulgaria, Republica Moldova, Turcia, Armenia, Kuweit și Cipru.