Mircea Lucescu a primit titlul de „Doctor Honoris Causa”: „Sunt cel mai în vârstă antrenor din lumea mondială a fotbalului, al doilea ca număr de titluri câştigate”

Mircea Lucescu a primit titlul de „Doctor Honoris Causa”: „Sunt cel mai în vârstă antrenor din lumea mondială a fotbalului, al doilea ca număr de titluri câştigate”
Mircea Lucescu a primit titlul de „Doctor Honoris Causa”. Sursa: Facebook/ Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Mircea Lucescu, în vârstă de 76 de ani, a primit marți distincția de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Antrenorul celor de la Dinamo Kiev a spus că nu a putut refuza acest titlu, dat fiind faptul că soția sa este originară din Târgu Jiu: „Am avut pe cineva acasă care mi-a spus: «Cum să refuzi tu oraşul Târgu Jiu?». Într-adevăr, Târgu Jiul nu poate fi refuzat. Vă mulţumesc foarte mult pentru acest moment şi pentru că sunteţi prezenţi. Vă felicit pentru cei 30 de ani de existenţă extraordinari, pentru că ştiu ce înseamnă să începi o activitate, să construieşti ceva şi aşteptările care sunt. prin activitatea pe care aţi desfăşurat-o şi o desfăşuraţi aţi contribuit la dezvoltarea intelectuală a acestei urbe“, a declarat Lucescu.

„Sunt cel mai în vârstă antrenor din lumea mondială a fotbalului”

Mircea Lucescu a mai spus că este „cel mai în vârstă antrenor din lumea fotbalului” și că a împlinit peste 55 de ani de activitate neîntreruptă.

„Am stat şi m-am gândit pentru ce mi se dă această distincţie, deoarece în fotbal este prima distincţie de acest gen. Sunt cel mai în vârstă antrenor din lumea mondială a fotbalului, vorbesc de un nivel înalt, al doilea ca număr de titluri câştigate în lume şi al doilea ca număr de meciuri în competiţii europene. Peste 55 de ani de activitate neîntreruptă, fără ani sabatici, cum şi-au luat alţii”, a adăugat antrenorul, potrivit adevărul.ro.

„Fotbalul a devenit un domeniu extraordinar”

„Venind dintr-o ţară socialistă cum era România, în anii 90, în Italia se lucra doar cu hârtiile, iar eu am dus acolo experienţa pe care o acumulasem la Hunedoara cum nişte copii, care la fiecare meci înregistrau toate mişcările jucătorilor în teren, distanţele, densitatea, pasele date. Acolo am întâlnit un băiat cu care am făcut o societate de analiză a jocului de fotbal, care stă la baza a ceea ce înseamnă acum analiză fotbalistică. (…) Acum, fotbalul a devenit un domeniu extraordinar şi IT-iştii sunt participanţii la succesele unei echipe de fotbal”, a conchis Mircea Lucescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe