Antrenorul român Mircea Lucescu a anticipat desfășurarea turneului final de la CM Brazilia, declarând că favorita este Argentina.
Lucescu crede că Lionel Messi va conduce Argentina spre cel de-al treilea titlu mondial din istorie chiar pe terenul rivalilor brazilieni.
„E greu de spus. Nu cred că Brazilia va câştiga. Văd Argentina foarte puternică, dacă Messi va fi foarte puternic. Argentina, pentru că va fi susţinută de proprii suporteri, sunt acolo, aproape. Vad în continuare Germania într-o poziţie care să îi permită să se bată până la capat. Şi aceleaşi echipe. Nu văd nicio surpriză”, a spus Mircea Lucescu. Chiar dacă nu vede Brazilia câştigătoare, Mircea Lucescu crede că reprezentativa ţării gazdă va ajunge cel puţin până în semifinale, scrie Digi24.
„Aş fi vrut să merg pe 12 să văd Croaţia cu Brazilia. Am cinci jucători în ambele echipe, dar e imposibil, pentru că reluam pregătirea şi aştept să-mi vad băieţii. E prea lungă pauză asta”, mai spune Mircea Lucescu.