Nicolae Dică (42 de ani) a plecat de la CS Mioveni! Cu 4 etape înainte de finalul sezonului, argeșenii sunt ultimii, la mare distanță de locurile salvatoare, 13 puncte.
Incapabil să redreseze situația, Dică a demisionat astăzi, anunțându-și decizia în fața lui Dumitru Olteanu, președintele clubului. A devenit astfel al doilea antrenor din prima ligă care își reziliază contractul în doar două zile, după Laszlo Balint, care a plecat de la UTA.
Nicolae Dică a decis să renunțe de astăzi la postul de antrenor al Mioveniului, lucru comunicat președintelui clubului, Dumitru Olteanu. Anunțul a fost făcut și de clubul din Argeș, pe pagina oficială de Facebook.
În locul său antrenor interimar ar putea fi numit Marius Stoica, cel care a îndeplinit acest rol în actuala stagiune.
Ultimul meci al celor de la CS Mioveni a fost cu Universitatea Cluj, pierdut cu 1-0, iar final tehnicianul a părut resemnat.
”Am pierdut și acest joc, pe o greșeală mare, asta este. E păcat că nu am avut mai mult curaj. Asta este, am încercat, am fost aproape când am început play-out-ul. Se pare că atât am putut în acest moment.
Unde era riscul? În iarnă, când am venit, aveam nouă puncte, nimeni nu ne dădea șanse să ne salvăm. Am reușit niște rezultate la început, apoi, în play-out, totul s-a schimbat.
Chiar nu am o explicație, încerc să-mi dau seama despre ce e vorba. Nu regret, îmi place să muncesc, o fac cu pasiune, știam când am venit că e foarte greu.
Nu vreau să vorbesc acum despre ce se va întâmpla în viitor, e la cald. Nu știu ce voi face. Îmi doresc să rămân în prima ligă, voi vedea dacă voi avea oferte”, a spus Nicolae Dică.