Novak Djokovici, înscris la turneul de la Indian Wells. Participarea este condiționată de vaccinarea completă

Novak Djokovici, înscris la turneul de la Indian Wells. Participarea este condiționată de vaccinarea completă
Sursa Foto: Instagram/Novak Djokovic

Novak Djokovici s-a înscris la turneul de la Indian Wells, însă participarea este condiționată de vaccinarea anti-Covid-19. Turneul din California este programat pentru perioada 7-20 martie.

Încă nu se cunoaște modul prin care sârbul va participa la turneu, căci, în momentul de față, nu există informații despre imunizarea sa.

Indian Wells impune vaccinarea cu schemă completă

SUA impun vaccinarea cu schemă completă pentru participarea la turneul de la Indian Wells. Sârbul ar avea timp să se vaccineze cu schema completă până la debutul acestuia.

„Sănătatea şi siguranţa fiind prioritatea principală, turneul va necesita o dovadă valabilă a vaccinării complete pentru a intra în complexul de tenis Indian Wells”, au declarat organizatorii, potrivit News.ro.

Novak Djokovici, expulzat din Australia

Pe 16 ianuarie, tenismenul sârb a a fost nevoit să părăsească Australia, după ce a pierdut procesul prin care contesta anularea vizei sale. Acesta nu va mai putea să intre în țară timp de 3 ani.

Djokovici a cerut răbdare presei, susținând că, în scurt timp, vor ieși la iveală mai multe detalii despre scandalul de la ultima ediție a Australian Open.

Recunoştinţa mea faţă de poporul sârb devine din ce în ce mai puternică. După ce s-a întâmplat în Australia, ştiu că această conexiune va dura pentru totdeauna. Vă rog să aveţi răbdare, în 7-10 zile voi intra în mai multe detalii despre ce s-a întâmplat acolo”, a spus Novak Djokovici.