O tenismenă, revoltată că Simona Halep a primit sprijin din partea AJPT. Ce mesaj a postat aceasta

O tenismenă, revoltată că Simona Halep a primit sprijin din partea AJPT. Ce mesaj a postat aceasta

La șase zile de când a fost suspendată temporar ca urmare a unui rezultat pozitiv la testarea anti-doping efectuată la US Open, Simona Halep a primit sprijinul Asociației Jucătorilor Profesioniști de Tenis, notează digisport.ro.

Organizația înființată de Novak Djokovic și Vasek Pospisil și-a exprimat susținerea vizavi de sportiva noastră, însă încurajările au fost aspru contestate de o jucătoare din circuit, Tara Moore (30 de ani, locul 671 WTA), suspendată și ea pentru dopaj încă de la începutul verii.

AJPT criticată pentru susținerea față de Halep

Moore a avut două reacții în mediul online prin care și-a arătat frustrarea pentru faptul că AJPT nu a ajutat-o și pe ea sau pe o altă colegă în momentul în care au fost suspendate pentru dopaj.

„Mulțumesc AJPT că ne-ați ajutat și pe mine, și pe Barbara Gatica”, a postat Moore, sarcastică, pe contul personal de Twitter.

Ulterior, aceasta i-a răspun unui fan care a declarat că nu a văzut vreun comunicat AJPT pentru susținerea altui sportiv suspendat, Moore a replicat „Tăcerea lor spune totul”, conform Yard Barker.

Simona Halep riscă suspendarea

Sportiva a fost depistată a fost depistată pozitiv la un test anti-doping efectuat la US Open 2022. În urma rezultatului șocant, Simona și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că i-a ieșit în sânge o cantitate ”foarte mică” de Roxadustat, medicament folosit pentru a trata anemia asociată cu boala cronică de rinichi. Ulterior, Agenţia Naţională Antidoping a anunțat că Roxadustat se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2, având agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`