După plecarea lui Dennis Man la Parma, Olimpiu Moruțan este noul „produs de export” al lui Gigi Becali, care i-ar putea aduce o sumă importantă în conturi,omului de afaceri.
Olimpiu Moruțan este dorit de un gigant al fotbalului european, Inter Milano, lider în Serie A. Dacă FCSB va câștiga titlul, suma de transfer pentru Moruțan ar putea reprezenta de departe, un nou record pentru fotbalul românesc.
Presa din Italia i-a făcut un portret lui Moruțan, un ‘număr 10’ autentic, potrivit jurnaliștilor.
„Olimpiu Moruțan are o tehnică peste medie şi e prototipul de jucător număr 10. Inclusiv înălțimea sa (1,73m) este tipică pentru un decar, precum Leo Messi. Calitățile tale tehnice și inteligența fotbalistică îi permit să joace pe mai multe posturi.
Moruţan preferă să pătrundă din banda dreaptă pentru a inceca să centreze la colțul lung sau să finalizeze. Fotbalistul își demonstrează și capacitatea de a dribla sau de oferi pase filtrante. De asemenea, stă foarte bine pe picioare, fiind capabil să își deruteze adversarii prin schimbări rapide de direcție”, notează italienii de la NumeroDiez.
Potrivit sursei citate, Moruțan și-a dat deja acordul pentru transfer.
„Dacă următorul pas pentru Olimpiu ar fi Italia, ar fi mai mult decât mulțumit. Este un campionat pe care îl iubește foarte mult”, a declarat impresarul lui Moruțan, Florin Vulturar.
Bayer Leverkusen, Hoffenheim, FC Porto și Galatasaray sunt alte echipe care ar fi interesate de transferul jucătorului de la FCSB, potrivit presei internaționale. 20 de milioane de euro vrea să încaseze Becali pentru mijlocașul ofensiv, internațional de tineret.