Olimpiu Moruțan ratează EURO 2024. Accidentare copilărească pentru internaționalul român al lui Ankaragucu (VIDEO)

Olimpiu Moruțan ratează EURO 2024. Accidentare copilărească pentru internaționalul român al lui Ankaragucu (VIDEO)
Sursa foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA

Olimpiu Moruțan s-a accidentat în timpul remizei dintre Ankaragucu și Beșiktaș din semifinalele Cupei Turciei și va rata EURO 2024, potrivit GSP.

Olimpiu Moruțan s-a accidentat și va lipsi luni de zile

Jucătorul lui Ankaragucu s-a accidentat spre finalul jocului cu Beșiktaș și a fost înlocuit. Deși nu părea să fie incomodat de niciun adversar, Moruțan a sărit să intercepteze o minge și a călcat greșit la aterizare, suferind o ruptură a tendonului lui Ahile la piciorul stâng.

Reprezentanții lui Ankaragucu au anunțat că internaționalul român va fi operat cât mai curând.

„În urma examinărilor medicale ale lui Olimpiu Moruțan, care a ieșit accidentat în meciul cu Beșiktaș, s-a constatat că a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile. Fotbalistul va fi operat cât mai curând posibil”, a precizat clubul.

Accidentarea este una gravă și îl scoate din cărți pentru EURO 2024. Turneul final începe pe 14 iunie, iar majoritatea jucătorilor care își rup tendonul lui Ahile sunt indisponibili cel puțin jumătate de an.

Duelul dintre Ankaragucu și Beșiktaș din prima manșă a semifinalelor Cupei Turciei s-a încheiat fără o câștigătoare, scor 0-0.

Meciurile României în Grupa E a EURO 2024

  • 17 iunie, ora 16.00, la Munchen: România vs Ucraina
  • 22 iunie, ora 22:00, la Koln: România vs Belgia
  • 26 iunie, ora 19:00, la Frankfurt: România vs Slovacia
Urmăriți B1TV.ro și pe
`