Marele fotbalist brazilian Pelé l-a felicitat pe Neymar pentru că i-a egalat recordul de goluri la echipa națională vineri, apoi l-a încurajat pe jucător după eliminarea din Cupa Mondială, scrie apnews.com.
Pelé, care a fost internat în spital în timp ce era tratat pentru o infecție respiratorie, a postat mesajul pe Instagram după ce Brazilia a pierdut în sferturile de finală în fața Croației la loviturile de departajare la turneul din Qatar.
„Te-am văzut crescând, te-am aplaudat în fiecare zi și, în sfârșit, te pot felicita că mi-ai atins numărul de goluri cu Brazilia. Amândoi știm că aceasta este mai mult decât o cifră”, a scris Pelé, în vârstă de 82 de ani.
„Cea mai mare datorie a noastră ca sportivi este să inspirăm. Inspirați colegii noștri de astăzi, generațiile următoare și, mai ales, pe toți cei care iubesc sportul nostru.
„Din păcate, aceasta nu este cea mai fericită zi pentru noi”, a adăugat Pelé. „Recordul meu a fost stabilit acum aproape 50 de ani și nimeni nu reușise să se apropie de el până acum. Ai ajuns acolo, puștiule. Asta arată cât de mare este realizarea ta.”
Neymar a marcat singurul gol al Braziliei împotriva Croației pe stadionul Education City. Neymar, în vârstă de 30 de ani, nu a executat penalty în loviturile de departajare.
„Contină să ne inspiri”, a spus Pele la sfârșitul mesajului său către Neymar.
Pelé, al cărui nume real este Edson Arantes do Nascimento, a câștigat trei Cupe Mondiale cu Brazilia. El a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori de colon anul trecut.