Tribunalul București a aprobat noul plan de reorganizare pentru Dinamo București, care scapă astfel de datorii de aproximativ 5 milioane de euro, potrivit DigiSport.ro.
Verdictul a fost dat luni de judecătorul sindic, iar planul presupune reducerea mesei credale la circa 2,4 milioane euro, de la 7,4 milioane euro. Planul se întinde până la finalul anului 2025.
Potrivit GSP.ro, decizia nu este definitivă, dar este executorie și se aplică de azi. Astfel, din acest moment, nicio datorie care nu se regăsește în noul plan nu mai este luată în calcul.
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a confirmat că nu ar fi imposibil pentru club să iasă din insolvență chiar în acest sezon.
Oficialii clubului din „Ștefan cel Mare” afirmaseră în mai multe rânduri că perspectivele financiare ale lui Dinamo depind de aprobarea planului de reorganizare și că, odată ce acesta va primi undă verde în instanță, diverși oameni cu putere financiară s-ar putea alătura proiectului Red & White.
„Discuțiile cu investitorii sunt condiționate de planul de reorganizare. Propunerea domnului Zăvăleanu e în interesul lui Dinamo și așteptările noastre de la termenul de 4 septembrie sunt să fie aprobat planul. Lucrurile vor fi mult mai simple pentru ce înseamnă Dinamo în viitor. Avem deja pre-agreate niște documente cu niște investitori, doar aprobarea planului împiedică realizarea stabilității și predictibilității clubului”, declara Andrei Nicolescu, în august.